Simply Clever

Donezometru

Om cu om, leu cu leu

Ivas Complex Auto
 
 

Și la IVAS, Donezometrul adună speranțe pentru sănătatea copiilor

Într-o țară în care nu s-a construit niciun spital de 26 de ani încoace, un grup de oameni inimoși vor să facă unul doar din fonduri private. Pentru copiii bolnavi de cancer.

Și asta pentru că orice copil trebuie „să se bucure de copilărie. Să se joace, să descopere, să râdă. Să facă toate astea știind că mami si tati vor repara orice problemă apărută pe drum.”

Și-au propus să construiască acest spital exclusiv din bani privați - donații și/sau sponsorizări Adică doar din donații și sponsorizări oferite de persoane fizice și juridice private, române sau străine, fonduri europene sau de alt gen. Dar nu din bani publici românești. Dorința este ca acest spital să fie construit de noi TOȚI pentru copiii noștri.

Evident, costurile vor fi pe măsură, investiția este estimată la 80 de milioane de lei.

Pare mult la prima vedere, dar, pe de altă parte, ar însemna doar ca fiecare român trăitor în România să doneze 1 leu o dată la 9 luni sau 4 lei în total, astfel ca toată suma să poată fi strânsă în trei ani.

Spitalul va fi deținut și operat de o fundație. Va avea 50 de paturi, 2 săli de operație complet echipate, secție de radioterapie și secție de transplant medular. 1 leu așadar pentru o cauză nobilă: șansa la viață a unui copil.


Gălățenii, în rând cu orașele solidarității 

În campania lor, voluntarii Asociației 1 Leu au găsit mai multe căi prin care sprijinul dumneavoastră poate ajuta această lăudabilă inițiativă. Una dintre acestea o reprezintă cutia de donații, una croită pe măsura așteptărilor și speranțelor celor aflați în suferință. Donezometrul abia așteaptă să fie umplut cu monede, acele monede pe care le primiți ca rest la cumpărături și vă cad de prin buzunare. Sau pe cele pe care le găsiți pe stradă... Sau pe cele pe care doriți să le donați.

Acum Donezometrul se află la noi, la Complexul Auto IVAS, și susținerea dumneavoastră pentru proiectul celor de la Asociația 1 Leu, Spitalul Oncologic pentru Copii, se poate vedea din plin.

 O altă acțiune va avea avea loc pe 3 septembrie, când Galațiul va alerga pentru Spitalul Copiiilor alături de donatorii din Târgu Mureș, Ploiești, Cluj, Bistrița, Constanța, Craiova și București. De la ora 8, din zona Spicu – Fata pe valuti, va porni un cross care să demonstreze solidaritatea gălățenilor pentru rezolvarea unei probleme grave a sistemului sanitar românesc.

Odoo text and image block

Leave a comment

You must be logged in to post a comment.