Simply Clever

Cum a devenit "Ursul" Škoda cercetaș

Kodiaq a intrat și în "familia" Scout

Ivas Complex Auto

Sfârșitul de ianuarie marchează încă o extindere a ofertei Škoda, în special pentru pasionații de off-road. Versiunea Scout a fost deja lansată pentru presă și dealerii mărcii, în avans de premiera oficială, care va avea loc, alături de alte modele, la Geneva, pe final de martie.

Pe această variantă de Kodiaq, tracțiunea integrală este standard, iar garda la sol a fost mărită de la 187 la 194 mm. Cea ce este cu adevărat diferit față de modelele „obițnuite” de Kodiaq sunt însă atât pragurile argintii, dar și scuturile vizibile, din partea frontală și de sub bara spate. Mai mult, primul autoturism de 7 locuri din istoria Škoda a primit și scuturi specifice confițiilor grele sub motor și alte componente importante aflate sub podeaua caroseriei. Aceste elemente de pragmatism și design îl fac inconfundabil între modelele obișnuite, iar pentru clienții români au și o rezonanță directă în denumirea versiunii (Scout = cercetaș, engl.).



 Tot pentru bună stabilitate și tracțiune în teren, Kodiaqul Scout are jante speciale de 19 inci, diferențial cu autoblocare electronică, asistență în vârf de rampă și la coborârea în pantă, senzori de proximitate care ajută atât la parcare, dar și pe lângă stânci sau alte obstacole în zone cu vizibilitate dificilă.

Pe de altă parte, la interior, în afara pedalelor de oțel și a selectorului Driving Mode, dotările sunt mai degrabă orientate spre confort și distincție, fiind vorba de tapițerie din piele Alcantara, de calitate superioară, geamuri fumurii în spate, sistem de infotainment cu opt difuzoare, dar și unul de iluminare ambientală LED-uri colorate vraiabil. Pachetul Off-Road Assist este, bineînțeles, oferit standard pe acest model.

Din datele prezentate de producătorul ceh, toate motoarele sunt disponibile pentru versiunea Scout, respectiv benzinarele de 1.4 l și 150 CP, 2.0 l și 180 CP, dar și dieselul 2.0 TDI „tratat” la 150 CP sau 190 CP.








Leave a comment

You must be logged in to post a comment.