Simply Clever

Amiral în America?

Kodiaq -relansarea unui vis

Ivas Complex Auto

Kodiaq -relansarea unui vis

 Vechile vise americane ale cehilor de la Škoda * Cum a luat-o reclama înaintea produsului și inteligența înaintea vremurilor * De ce i-au pus ursului Kodiak Q în coadă * O imagine superbă, imaginându-ne și modelul Superb*

Lansarea noului model de vârf al mărcii cehești, SUV-ul 4x4 Kodiaq, a adus în prim-plan o nouă abordare în concepția, designul și marketingul automobilului. O mașină masivă, dar suplă și stilată, plină de dispozitive de siguranță, asistentă și comunicație de ultimă generație, cu o prezență emoțională puternică, începând de la nume și terminând cu atmosfera interioară.

 Marele urs al insulei din golful Alaskăi, cel care a dat numele noii nave-amiral a gamei Škoda este o aluzie mai mult decât evidentă. Constructorul cu săgeata înaripată drept siglă are o țintă pe care o vizează constant - cucerirea Americii – urmărind aceasta de mult, ca un reper în fruntea preocupărilor sale de a-și construi un renume pe cât mai multe piețe ale globului, oricât de îndepărtate. Și, în istoria mărcii, piața de peste ocean a fost atinsă efectiv cel puțin o dată.



Primele călătorii spre Pământul Făgăduinței

Deși relațiile comerciale interbelice, dar și cele din primele decenii de după al doilea război mondial aveau numeroase piedici în calea unei adevărate globalizări – taxe protecționiste, transferuri bancare lente, bariere tehnologice – Škoda a avut câteva succese notabile la export.

Mașini ale producătorului ceh au ajuns în Africa, Australia, Noua Zeelandă și America de Sud, Europa fiind deja un loc comun încă din perioada interbelică. Chiar și după instaurarea Cortinei de Fier, cehii s-au luptat o vreme să răzbată pe piețele externe. După ‘90 însă, cu aportul Volskwagen, expansiunea s-a reluat frenetic, actualmente Škoda fiind teoretic prezentă cam peste tot

Însă, în America de Nord, lucrurile nu au fost deloc simple.

Reclama a avut succes...

Prin anii ‘30, primele Škode ajunse în SUA au fost Rapidul lui Břetislav Jan Procházka, care a înconjurat globul (28.000 km) în sens invers (către răsărit), iar etapa de la San Francisco la New York a parcurs-o în 100 de ore.


Un drum mult mai lung pe continentul nord-american au parcurs soții Eva și František Alexander Elstner, el fiind deopotrivă pasionat automobilist și jurnalist, călător și scriitor de literatură pentru copii. În 47 de zile de mers cu mașina efectiv, soții au parcurs 25.000 de km cu o Škoda Popular, făcând turul statelor New York, Baltimore și Mississippi, continuând apoi prin Lareda (Texax, pe granița cu Mexicul) până în capitala Ciudad de Mexico, până sub linia Tropicului, la vulcanul Popocatépetl. După ce au urcat la 2.500 m altitudine, au revenit în nord-estul Statelor Unite apoi s-au îndreptat spre San Francisco, Los Angeles și înapoi pe coasta de Est. Reveniți în Europa, au încercat să-și continue drumul prin Spania, însă instaurarea regimului lui Franco le-a creat mari probleme și au trebuit să revină de urgență la Praga.  În total, soții Elstner au condus în medie 500 km zilnic pe niște drumuri mai rele decât are astăzi România. Dar nici Škoda Rapid a lui Procházka și nici cea Popular a cuplului Elstner nu s-au stricat, dovedind astfel că marca est-europeană putea fi o achiziție pe patru roți demnă de luat în seamă.

Odoo text and image block

...produsul a eșuat

Din păcate, promovarea modelelor Rapid și Popular a fost în van, războul retezând orice șansă de pătrundere pe piața americană pentru următorii zece ani. Distrusă în cea mai mare parte de bombardamente, fabrica din Mladá Boleslav a început să construiască automobile într-o cadență decentă și să reia exporturile abia după 1950.

 Modelele berlină, break, furgon, pick-up, coupé și roadster (seriile 1101, 1102, 1201, 1202, Octavia, Octavia Combi, Tudor) au făcut vânzări bune și în Africa, Australia, Noua Zeelandă și Indonezia, dar și în America de Sud, unde varianta break, de exemplu, era alintată „jeep”.

Odoo text and image block
Odoo text and image block
Odoo text and image block
Odoo text and image block
Odoo text and image block
Odoo text and image block

Prin anii ‘60, odată cu „semi-dezghețarea” estului Europei după moartea lui Stalin, modelele de mai sus au primit chiar și o „surioară” finuță, decapotabila Felicia, dar disponibilă aproape exclusiv la export. Pentru ea, germanii de exemplu plăteau aproape dublu cât pentru o Octavia berlină. Prețul pentru plăcerea condusului direct în aer liber.

Chiar cu Felicia anilor ‘60 a încercat Škoda să-și facă un renume pe piața coastei de vest a Statelor Unite, un dealer din Los Angeles distribuind între 1957 și 1961 modelele 440, Octavia și mai ales cabrioleta. Dar, pe lângă cei 2.700$ la vremea aceea, americanii preferau să mai adauge câteva sute și să-și ia un V8 băștinaș al cărui mileage per galon era nesemnificativ în ecuația prestanței dată de gabarit. Când visul american vizează tot ce-i mare, solid și scump, era clar cât „câmtărea” supla est-europeană fragilă, animată de un motoraș de numai 1,2 litri, 4 cilindri și o putere pe măsură, în fața unui gabarit și a unei amprente la sol comparabile cele ale unui autobuz școlar.

 


Ulterior, blocarea oricăror modele cu motor în față, drept „pedeapsă” tehnologică pentru îndrăzneala cehilor de a se răzvrăti în „primăvara de la Praga” în1968, a însemnat un uriaș pas înapoi pentru Škoda pe piețele unde motorul în spate era doar o fiță exotică sau apanajul modelelor sport de vârf.

Kodiaq a pus un cap de pod pe o insulă cu semnificație

La peste jumătate de secol de la acea experiență, sunt semne că Škoda ar avea un nou vis american.

În campania de promovare, videoclipul de prezentare al Škoda Kodiaq, primul autovehicul de șapte locuri din istoria mărcii, o mașină mai impozantă decât orice au construit cehii până acum, a fost filmat în insula Kodiak, din Alaska, Statele Unite. Aici trăiește ursul kodiak, cea mai mare (sub)specie cunoscută de urs brun, comparabil cu cel polar. Astfel încât Kodiaq ar veni ca o tradiție a denumirilor hibernale pentru constrictorul ceh, dacă ne gândim la fratele 4x4 mai mic, Yeti...

Filmarea videoclipului viitoarei nave amiral a Škoda a rezultat și într-o bună colaborare între producători și locuitorii orașului-capitală al insulei, acețtia din urmă acceptând să schimbe pentru o zi litera finală din Kodiak cu un Q. În limba strămoșilor lor, Alutiiq, ursul Kodiak se numea de fapt Taq uka - sufixul -aq fiind specific denumirilor de animale.

 
 
 



Astfel, argumentat de impactul publicitar dar și de rădăcinile lingvistice, s-a stabilit ca numele mașinii să fie KodiaQ, un „urs” între SUV-urile cu tracțiune integrală.

Ursul” care ar putea face coadă la Škoda

Pe de altă parte, americanii ar putea fi în sfârșit „serviți” cu ceea ce le place lor cel mai mult: o mașină de familie mare, cu multe locuri, cu aspect impunător și, de ce nu, și cu tracțiune integrală alături de restul tehnologiilor de vârf.

 Kodiaq are de toate - de la pachet de integrare pentru orice tip de smartphone-uri, hot spot și incintă audio de cea mai înaltă fidelitate la iluminare ambientală în zece culori, asistență automată la tractare, dar și e-call în caz de coliziune, avertizarea proprietarului de acasă că cel căruia i-a împrumutat mașina conduce prea repede, frânare automată de urgență, camere video pentru vizibilitate 360 de grade etc...

Într-o așa prezentare, cu ajutorul unor propulsoare de vârf cum ar fi cele de 2 l TDI (190 CP) sau TSI (280 CP), noua navă-amiral a cehilor ar putea reconfigura imaginea mărcii, potrivit pentru un public cu gusturi esențialmente diferite, cum este cel de peste ocean.

 Iar în subsidiar liniile avântate și dimensiunile ample ale noii Superb - limuzina care ar putea sta în rând cu SUV-ul Kodiaq într-un showroom pe malul vestic al Pacificului - capătă un nou înțeles. Pentru o clientelă aparte, căreia aspectul și latura emoțională a unei mașini nu-i sunt deloc indiferente – să nu uităm că pentru acești clienți au fost gândite „frumoasele americane” - noul limbaj de design al cehilor ar putea reprtezenta cheia magică de la cea mai prestigioasă piață auto a lumii și a doua ca volume după cea a Chinei.


Leave a comment

You must be logged in to post a comment.